(eu și Saint-John Perse) disimulați pași de noiembrie… scrisori sunt duse aiurea de valuri- "focurile de adăpost aveau luciri roșiatice în coșurile lor de fier." pacea dunelor, răvășite de furtuni, ascunde ochii de gheață- "o sută de zei muți pe mesele lor de piatră" porumbeii au la picior lanțuri de aur. recitind altă poveste din 1001 de nopți…- "ajungeai răs al apelor până-n batiștea pământeanului" pace prin puterea nisipurilor uscate de sânge…- "și steaua fără țară drumărește în slăvile veacului verde" limbile ceasului înaintea semănătorului … ghețarul doomsday rostogolit în anverguri mistice…- "spre a vedea înaintea zilei și sub pânzele-i dezlegate cu pași de fermitate…” târziul ascuns e sub copita unui neînduplecat metronom…- "tragedienele au venit coborând din cariere…" antract pentru o gură de libertate… valabil și astăzi: <noi nu scriem istoria, noi o creăm.>- "fetele trag după ele la rău perucile noastre largi de păr negru" avatarul lui eugen țurcanu, pentru binele comun, gratuit.- "leoaice bătrâne în deșert strivesc ghizdurile de piatră ale scenei." lentilele-s sparte, ceața acoperă, ca un muget de fiară, ecoul: <după noi, tot noi venim>- "roata dramei se învârtește pe tocila apelor" remodelând timpul... șarpe numeric prin fereastra overton…- " un ceas lacom se-mpurpura prin levănțicile de mare"