Andrei, copiii lui, Andreeaş şi Adrian şi mama lor de bună voie Victoria, Carmen şi eu ne aflăm la Cârlibaba, e toamnă, casa în care trăim e ca o prispă a munţilor, Bistriţa Aurie trece pe la ferestrele noastre. Şi plouă. Când în zori deschid uşa spre munţi parcă-i găsesc din ce în ce mai aproape şi casele de lemn curat din Cârlibaba ies purificate din noapte la marginea drumului să-şi aştepte sfinţirea. Azi noapte am vorbit despre fântânari şi despre radiestezie în casa lui George Tomoioagă, cu el şi cu frate-său, Vladimir Tomoioagă. Ploaia bătea în acoperiş şi se-auzea pe fereastra deschisă şi noi umblam cu beţe prin odăi să determinăm zonele bune şi punctele rele şi aşa a şi fost, am determinat diferenţa dintre casa de lemn şi casa de piatră în favoarea casei de lemn, diferenţa dintre casa de piatră şi casa de beton în favoarea casei de piatră, deasupra noastră noaptea atârna cu ploaie cu tot şi oasele bătrânilor fântânari au forfotit în morminte. Mi-e drag acest om tânăr, George Tomoioagă, l-am preţuit încă de pe vremea când era zidar şi lansa, împreună cu tatăl său, Dumitru Tomoioagă, moda caselor cu pereţi frumoşi de la Ciocăneşti, s-a mai schimbat şi el, îl oboseşte rutina, a învăţat şi lecţii de teatru, dar în esenţă e acelaşi constructor onest, acelaşi îndrăzneţ al soluţiei perpendiculare pe obiect, acelaşi om al oamenilor, şi, ca dovadă, el are încă proiecte neterminate, el mai crede încă în aforism şi-n poezie. Şi-n puţinul lui timp liber mai urcă-n munţi la fân cu toţi ai casei.
sâmbătă, 19 aprilie 2025