Chinul meu

De ce mă chinui, Doamne, cu o hârtie goală,  
de ce m-ai pus să sap printre cuvinte  
când carnea mea e-a gândului tău coală  
pe care scrii cu riduri dinainte?  

Ce rost mai are chinul meu tomnatic,  
ce-aş mai putea să-Ţi spun din ce nu ştii,  
când mă apropii de duhul tău extatic  
cu fiecare gând, în orice zi?  

Acelaşi sunt! Am mai îmbătrânit,  
dar mintea mea Te caută la fel,  
printre hârtii ce-n trupul lor albit  
m-am rătăcit demult, copil rebel!  

Am înnegrit caiete cu cerneală  
în chinul meu ce pare fără rost  
şi-n faţă am tot o hârtie goală  
pe care o să scriu atât: am fost!  

Căci mă închizi în ochiuri de hârtie,  
între cuvinte aspre rătăcind  
şi chinul meu se cheamă poezie,  
şi am să mor cuvintele iubind!  

4 aprilie 2016, Bucureşti