Am sunat vibraţie cosmică din clopoţelul dorinţei mele Pentru ca tu, şi tu, şi tu să-mi auziţi chemarea Şi să-mi răspundeţi cu aceeaşi frecvenţă. Limba clopotului meu e Luna Ce se loveşte ritmic şi fără ezitare De pereţii de alamă ai galaxiei. Şi dangătul sună a jale când Luna se izbeşte cu faţa ei nevăzută Şi a bucurie când mângâie infinitul cu faţa dinspre mine. Şi apoi am atârnat clopoţelul în Pomul de Crăciun Cel cu adevărat veşnic verde Pe care l-a împodobit Dumnezeu cu mâna Lui, La începuturi, Pentru om, Atunci când a aşezat planetele drept globuri Pe ramuri galactice bine rânduite Şi când a aprins şiragul de stele - Becuri în serie (sau în paralel? Asta ştie doar El), Alegând drept beteală, pentru fiecare ramură, Câte o Cale Lactee Şi punând drept vârf Viaţa Veşnică întru Cuvânt. Clopoţelul dorinţei mele sună pauza mare - Alternativă infinită La o lume ca o haotică oră de sport pe sfârşite... Iar eu mă îndrept în principii spre vestiare Ca să mă schimb cu hainele potrivite.
sâmbătă, 31 mai 2025