Copil cu sufletul izvor Mângâi cu gândul cuvintele nespuse Dorind să văd copilul cu sufletul izvor, El nu știe de-abis ori vorbele ascunse E fluturaşul clipei, stăpân pe al său zbor. Și iată-l, vine, copilul cel hoinar Aleargă către mine c-un crin îmbobocit, Mă trage-n ploaia caldă, la margini de hotar Să-mbrățișez lumina din noul răsărit. Pășesc cu pietate prin iarba-nrourată, Iar el îmi spune vesel să fiu mereu senină Să râd nevinovat, ca-n vremea de-altădată, Cu sufletul curat despovărat de vină. Tristeţea de o vrea pe-ascuns să mă doboare Să fug de umbre reci și ceața vălurită, Sălaș să-mi fac îndată la margine de zare Printre copacii liberi și vorba nerostită. Acest copil revine mereu în drumul meu Când clipele de-a valma pe umeri se așează, Mă duce acolo sus, în universul său Şi-mi spune tainic:"Neîncetat visează!”
sâmbătă, 31 mai 2025