Zorii mirosind a cetini își desfac căușul nopții și în palma dimineții sângerează bob de aur. Încolțește răsăritul în ținuturi de balaur! Munții umbre își despică prin ponoare și zănoage, când o rază îl vestește: ,,Sfântul Soare, Sfântul Soare!'' Toți muntenii-n jur de focuri calcă jarul în picioare, coborându-și negre cușme - vine Domnul! Mutu-și pune masca hâdă, iar fârtații, la opincă, leagă zurgălăi cu ciucuri - curcubeie după ploaie -, înhămați ca șargii cai cu betele sîngerii, iar la gât - măceș-mărgele, arămii. Junii-aduc chiupuri cu apă din cișmele de argint și le sparg în nouă locuri, unde umbre iscodesc. Cu ciomege țintuite, arătând spre Răsăritul, spun descântece de taină: ,,Usturoi-în-patru-foi, brânca-ursului, trifoi, alungați de pe pământ noaptea cu strigoi! Flori cu sânge de smicele, auriu de micșunele, lepădați-ne de ele - Ielele-Frumoasele!'' De sub piscuri fierăstraie, Sfântul își arată-n pace câte-o rază, câte-o rază ... ,,I-auzi ună,...i-auzi două,...i-auzi tri'', și hora-ncepe cu bătutele domoale - meandre line de izvoare, spulberând scântei din jaruri. Cetere purtate-n vânturi își înalță cânt măiastru; fluiere și tamburine se întrec în iureș aspru. Și nervoasele pâraie, fulgerând printre posade, se revarsă în cascade cercuri, cercuri - respirații sacadate... ,,Uite-așa, uite-așa, iute-așa călușul zboară!'' se-aud pașii - zbuciumații - ca un ropot de copite, rotunjind bătrâne brâne și-adâncind poteci solare. Chipul Soarelui se-nalță aninat de buza lumii; Cercul horei se-ntețește ca vâltorile nebune: sar pe aer, bat pământul, se amestecă-n culoare și plutesc - albe petale - în descântece păgâne, când șoptite ca un susur, când strigate ca un șuier. Vocile se întretaie cu ecouri răzlețite ce revin din negre-abisuri ,, Unde-i timpul?, unde-i noaptea?, unde-i moartea...moartea...moartea?, se întreabă călușarii lovind bâtele de stânci; Și, căzuți sleiți pe brânci, scormonesc adânc pământul. ,,Uite-aici,...uite-aici,...uite-aici, ba nu i-aici'', murmură cu osteneală, îngropându-și țintuite, timpuri, nopți și zbor de iele. Bradul cetina-și coboară, mângâind țărâna smulsă și-astupând rana ce doare - ca un fiu ce-și țucă muma. Seara iar se înfioară, când balauri ies să zboare, iar călușii - jucăușii - nălucesc prin vii izvoare, prefăcuți în ierburi verzi, tainic să-și sărute huma.
sâmbătă, 31 mai 2025