De când mă chemi în lumea ta

Am obosit să tot privesc mirat 
cum se aruncă punţi peste râuri, 
să trecem dintr-o parte în alta
în căutarea norocului ruginit.

Dar totul se face cu o răbdare tristă,
de când mă chemi în lumea ta
în care se atârnă absenţa de n-o poţi uita
până carnea-ţi se uscă de rele
stoarsă de geometria trecutului băut.

Nu mai simt gustul frumosului dimineaţa
fără griji când aburesc ierburile,
orice aromă intră-n mine ca soarele
şi vindecă ce-i străin, fără suflet.

Scriu pe o frunză de plop încredere
cum aş mângâia o pasăre pe aripi
şi semne celeste dezlegate de noduri
aruncă cu zarul pe masa tăcerii.