M-a ales răsăritul, Să-i fiu muză, dintre-atâtea feţe Dintre-atâtea fete Dintre-atâtea frumuseţi Pe care nu le întrec nicicum Pe care niciodată nu le-am întrecut. M-a scăldat în puţina lumină pe care o avea M-a cuprins în liniştea păcii care se aşternea Printre-atâtea măşti, de oameni buni De oameni fericiţi. Nu m-a înţeles vreodată Nu m-a înţeles c-am vrut Un strop De fericire Şi-aş fi stat În braţele lui Al răsăritului.. Dar mă întreb şi-acum Dacă el e fericit Dacă îi place Să suporte zi de zi Vântul Rafala Totul... Totul e trist aici, Totul, inclusiv eu, Inclusiv tu, care mă citeşti, Inclusiv marea, muntele, Vântul, adierea sa e tristă.. De ce suntem trişti? Aşa ne e sortit, Ori pur şi simplu Nu ştim noi să fim altfel Sau n-am găsit încă un motiv Să oprim lacrimile Şi durerea Ce ne înconjoară ? Fă-mă să înţeleg, Te rog, Nu pleca, Nu-mi lua şi ultima fărâmă Din dorinţa de a vrea Să nu las vieţii Durerea continuă. Răsăritule.. Îmi pari aşa posomorât Ţi s-au înecat corăbiile ? Vorba aia.. Nici cel mai fericit om Nu are un zid În faţa tristeții.. Darămite tu? Sau eu? Sau noi?..
sâmbătă, 31 mai 2025