dedicată unui om de onoare Ştiu. Ar fi trebuit să fim îngeri. În felul acesta, am fi stat la taifas noi şi îngerii noşti, patru anotimpuri, Anno Domini. Ar fi trebuit să fim îngeri, dar scârţâie uşa şi lacheul târăşte leşul zilelor spre closet, vecinii de masă discută despre optica americanilor şi finanţarea de filme, între timp, zilele se întorc, ca nişte cocote, una câte una, cu machiaj refăcut şi coboară în stradă, la sigur. Ar fi trebuit să fim îngeri. Altfel, aşezaţi alături, ne privim în faţă părinţii, nu mai contează ai cui, tu cu mâini lăcrimânde, eu cu glas de copil, masa e mică şi goală, dar chelnerul aduce cafele, iar noi încercăm să le îndulcim cât de cât, amestecând îndelung. Ar fi trebuit să fim îngeri. Astfel nu aş fi fost nevoită să pălmuiesc piaza rea şi nu m-aş fi prăbuşit şi nu te-ai fi aplecat către mine ca să mă aperi de apăsarea aerului, de apăsarea lumii. Ar fi trebuit să fim îngeri, ştiu asta, dar suntem doar aripile aceluiaşi zbor şi e o singură pasăre cu un singur ochi ce aţinteşte cu tot mai mare insistenţă acelaşi pian dezacordat la care se cântă. Încet. Menuet?
sâmbătă, 31 mai 2025