Am încercat să mi te scot din minte, să dau uitării un-credit fără gaj, Dar a venit acest gustar fierbinte și mi-a topit al timpului givraj. Mai simt în nări grăbita ta plecare și-un aer rece fără înțeles, Iar în urechi aceeași întrebare: De ce-ai plecat, iubire, ce-ai ales? Am stat în așteptare o secundă. poate un an, eu însămi nu mai știu, Tot așteptând ca viața să-mi raspundă la întrebări, lovind într-un pustiu. Și ce departe ai plecat, iubire, Iar lipsa ta mi-a fost un vid anost… Te căutam cu fiece simțire în zori, amiezi și seri…, dar fără rost. Mă întrebam dacă a mea gândire va înghiți distanța dintre noi, ori va ceda cu-o gravă ostoire și voi uita Lumina dinapoi. Dar te-am văzut acum, în prag de seară cum strălucesti și cum te-ai transformat, N-aș fi ghicit nicicum odinioară ce aripi vei primi l-al tău plecat. De ce te-aș întreba de destinații, unde-ai ajuns urmând al tău destin? Deja răspunsul tău plin de ovații ți se citea pe chipul cristalin. Mă bucură a ta angelitate! Cât de frumoasă ești, ca în povești! Să zbori frumos pe aripi fermecate ce te vor duce unde îți doresti! Când îmi va fi prea greu și întuneric, Lumina ta îmi fi-va un îndemn Mă voi gândi la tine izoteric și aripi îmi vor crește la un semn. Te voi urma, fără să-ți dau de știre pe vaste continente de prin hărți, Voi micșora distanța c-o iubire, Vom fi Întregul fără jumătăți.
sâmbătă, 31 mai 2025