pune un gând peste umeri pune ceva – caleştile iernii, răzgândite au revenit în trap peste cartiere nu te mai roti pe loc grăbit pari un înger abătut cât scriu, fă un ceai de fructe, o tartină,.. dusă-i şi ziua asta ca un bon de casă cu cât cumperi mai mult, e mai lung apoi îl arunci – la ce să mai folosească n-am cumpărat nimic, doar am aşteptat să se termine imprimarea în amintirea zidurilor a geamurilor care nu obosesc niciodată să privească, să oglindească zile-ere care vin, care-au fost care vor veni – au ele această adâncime a reprezentării existenţialului când e mult înapoia orizontului ce vis, vis, nu e nimeni atâta linişte e uneori în casa asta încât pierzi noţiunea de real, de singurătate şi totul devine un fel de semiscenă fără spate pe care trăieşti alături de o amintire sau un vis alteori se mişcă lumi paralele ca şi cum trenuri ar trece unul pe lângă altul invers mereu, în tăcere, însoţite de umbre alungite puţin vreun grup de balerini probabil sau doar clipe un domn cu o servietă atârnată de umăr şi un buchet de flori se grăbeşte spre casă cineva aşteaptă… mai apoi nişte copii, veseli.. nu, asta nu e deloc poezie nici altceva nu e mai mult decât un suflet de om cu un pix şi un caiet, şi o tăcere din care crește vis – Copyright Mariana Fulger
sâmbătă, 31 mai 2025