Zici cǎ omul Uneori Cade repede-n Sensibil, Cotropit de reci Fiori Şi-nclinǎri Spre imposibil? Agitându-se, -ntr-un fel, Sǎ nu cadǎ În banal, Se dezice chiar de el Şi de ce este Plural. Se frǎmântǎ Abitir, Şi devine Singular Cu gândul la cimitir Şi la traiul Rutinar. În aceste Circumstanţe, Capǎtǎ nǎravuri Rele, Pironindu-şi Ochii-n stele Ca sǎ scape De instanţe. Cunoşti tu cumva Metoda Sǎ-ndrepţi omului Privirea Spre pǎmânt, Unde e moda Sǎ citeşti atent Psaltirea? Poate firul de luminǎ, Ce coboarǎ fin din cer, Îl combinǎ Cu natura Sǎ cunoascǎ al ei mister. Eu nu-i spun Ca sǎ renunţe La ştiinţǎ, Nici de fel! Dar mǎcar sǎ ne anunţe Când se leapǎdǎ De ,,el”. Cǎ, hai, Nu ştie când devine Doar un altul, Prins în sine Sau Oricine, Nu-i bai! Omul, De-i în embrion, Se spune cǎ el ,,existǎ”, Dar e, oare, Xenofon? Sau doar o poveste Tristǎ?
sâmbătă, 31 mai 2025