Să nu mă strigi! Când zorile se varsă, Când zâmbetul gol tresare, Absurd, tăcut, arzând, Soarele nu mai răsare... Încerc încă să mai prind de mână gândul tău ce fuge pe portativ. Un surâs, o trăire, o strună, E fericirea moartă la care sperai. Obişnuiam... Să dansez pe şoaptele respiraţiei tale De argint erau visele înalte. Nu mai dansez îmi pare, - poate... Îmi spui că îngheţi Şi văd focuri în privirea ta. Pe buze îţi tremură bruma, Muson pe obraji, furtună, Ce climă dură în inimă; un suflet pustiit.... Ce ţi-a mai rămas? Doar un creion şi-o mână de sticlă. Nu vreau să aud! Când se sparge... Când se sparg zilele, Să nu mă strigi! Mă doare...
sâmbătă, 31 mai 2025