Ce căutam prin noaptea asta rece, Pe căi pe care numai ursul suie, Când nu aveam cu cine mă petrece? Păream un somnambul pe-o cărăruie, Urmând o umbră degenerescentă, Către o nu ştiu care cetăţuie. Prin ploaia încă grea şi persistentă, În mine mă-nchideam ca o moluscă, Stupefiat de forţa insurgentă. Aş fi dorit să pot să-i spun, în plus, că Nu sunt erou şi nu-s de pus în ramă, “Zaharisit “să fiu de orice muscă, Natura când, din zborul ei, o cheamă. Aş fi dorit…dar mă ţineam cuminte „... Precum se ţine puiul după mamă ” * Când ordinul “de sus” căzu fierbinte: -“Opreşte-te !” Şi m-am oprit pe dată, Răspunsul negăsindu-l în cuvinte. Un nod mi se-nfundă în beregată Şi nu puteam o iotă a-nţelege Cu judecata-mi anesteziată. -“Băiete-ascultă, n-ai de unde-alege! Destinul, care mi te-a scos în cale, De mult era întipărit în Lege; Să uiţi de-acum de griji materiale! Misiunea noastră nobilă e scrisă Cu drepturi clare, constitu - ţionale”. -“Care misiune ?”…-“Ţine-ţi gura-nchisă. Ai să vorbeşti când ţi s-o da cuvântul!…- Există o versiune compromisă, La care nu mi-am dat consimţământul, Transpusă-n versuri de-un "Omer" - se pare - Să aibe ce preda Invăţământul… Era un timp perfect de-organizare, De muncă în comun şi unitate, De Ţară Nouă, descălecătoare, Când frate se alinia cu frate, (Nu toţi egali, dar asta ce contează Când pe lozinci scria: Egalitate ?!) Urmam, pe-atunci, un obicei de bază : - Find io Mai Mare peste tot ce mişcă - Tot capul ce n-ascultă se scurtează! Cu caii înhămaţi mereu la brişcă, Trasam comenzi de-alungul şi de-a latul Şi totul se-nvârtea ca o morişcă, Până-ntr-o zi! Luat cu “înhămatul”, N-am observat un cap că se ridică Şi împotriva mea asmute “Satul”, Cu o chemare Anti-Bolşevică!… De-atunci, scurtat, eu stau pe osuare, Iar el, în locul meu, numit Vlădică!... Tu eşti speranţa mea de scadenţare!”… O, Doamne, cu ce grabă trece timpul, Vecii, de mii de ani, într-o suflare, Ca ţipătul când te pătrunde ghimpul… Înmărmurit stăteam, ca-ntr-o agendă, Pe când în faţa mea, închis, Olympul, Pe înălţimi părea că se suspendă, Să am ce spune, pruncii când or creşte, Cum am călcat pe trepte de legendă. -“Ce pot să fac ? Nu eu, ci El vorbeşte! Cât sunt sub vremi, nu am nici o putere Să schimb ce vremea, aprig, vremuieşte”. -“Nici nu-i nevoie; tot ce ţi se cere E să te ţii pe drumul de pornire, Pe vârf s-ajungi în plină Priveghiere”. -“Atâta tot ?”…-“O clipă de…gândire: Cu Sfinţii nu te joci cum vrei, copile! Acolo, sus, e-o mare învrăjbire; Să concurezi Puterile ostile, Imaginează-ţi mii de subterfugii… Şi-adu-mi armura ce-o pierdu Achile!”. -“Armura ?…Arma mea e arma fugii! Cum pot pătrunde singur în cetate?” -“Eşti viu! Au să te-accepte Săpălugii; La toţi s-arate vor că au dreptate!” -“Dar ce le spun să-mi dovedesc motivul, La uşa lor bătând pe înnoptate?” -“Fii inventiv, nu face pe naivul!… Găseşte-ţi o prezenţă feminină, O Dulcinee sau… Alternativul, Că nu contează cin’ ţi-e “Concubină”, Atâta timp cât poţi intra pe uşă Şi poţi susţine că a fost virgină!” -“Dar n-am pe nimeni!”…-“Ia o ţigăncuşă, Scorneşte-un nume… Spune-le:… ELENA!”… -“E prea bătrână”… -“Zi că ţi-e mătuşă!” -“Mă pui să mint”… -“Şi unde-ţi şade jena? Ţine-o ‘nainte, fără nici o teamă. Şi... intră-n legătură cu… ANTHENA!” Simţeam, din nou, că totul se destramă, Că sunt “un nu ştiu ce”, lăsat în ploaie, O comedie transformată-n dramă, Pe-o scenă încropită din noroaie. -“Hai, mişcă-te, acuş începe Hora Şi-au să închidă poarta la Căsoaie, Când miezul nopţii o să-şi bată ora! Pe scut, victorios, s-aduci Armura, Spre mântuirea mea! Şi-a Tutulora!”… Voiam să ţip, dar nu mă ţinea gura! --------------------------- *(G.Topîrceanu: Stanţe apocrife la Divina Comedie, ultimul vers, cap.I)
sâmbătă, 31 mai 2025