Dorul greu îl ştie-o bătrânică

Copiii mei plecat-au la oraş  
Şi singur-am rămas, o bătrânică,
Mă sună des, ca orişice urmaş
Să-ntrebe dacă-s toate bune, cică.

Sunt bine maică, eu le spun mereu,
Să nu vă faceţi griji fără vre-o vină
Şi chiar de-mi este câte-o dată greu
Lor nu le zic, că n-ar avea hodină.

Casa e veche şi-ar cere câte-un cui
Şindrila-i putredă şi plouă-n casă,
Dar tac molcom şi nu spun nimănui
Că n-aş vrea să le fiu lor năpastă.

Băiatul mare are doi feciori
Şi banii sunt puţini, cerinţe-s multe,
Mai vine-acasă-n an de două ori
Şi fire albe văd la el pe tâmple.

Fata cea mică a avut noroc
Cu un bărbat ce o iubeşte, tare,
Au un băiat şi-o casă cu mult loc,
Şi lucruri mândre, fără-asemănare.

Privesc la geam, poate mai trece iar
Poştaşul să-mi mai dea o scrisorică,
Să văd că-s bine, de griji n-aibă habar,
Doar dorul greu îl ştie-o bătrânică.