Două chipuri Din fragedă pruncie De când pot ține minte Pe lume două chipuri Mi-au fost cele mai sfinte. Al mamei dulce chip Icoana vieții mele Și chipul lunii blânde Icoană printre stele. Priveam vrăjit la ele Îmi stăpâneau întreaga fire Una-mi veghease-nduioșată somnul Iar alta visul de iubire. Pe rând, îmi luminară anii Gonind departe neguri reci Lumina uneia-mi purtase pașii Iar luciul alteia destinu-n veci. Însă, pizmaș peste măsură, M-a osândit amarnic timpul Furându-i uneia ființa Iar alteia argintul. Mi se refuză, deci, lumina Mă înconjor de-ntunecime Și-acele două chipuri Azi le privesc în mine.
sâmbătă, 31 mai 2025