Mă dor oamenii iviți răzleț în amintiri bolnăvicios de goale prin colțuri neștiute de memorie și vis călători trecuți dincolo de timp prea din timp în unica devenire legată de cer veșnicie fumegând prin candele. mă dor oamenii în delirul singurătății cimentați străini de loc de pași străini amari și duri cu vechi dureri lipite de carne și de gând Mult mă dor oamenii deveniți ziduri în mine cu margini nedeslușite de ceață un sens absurdului sau echilibrului plată ce nu stiu de ma protejează sau imi opresc primaverile Iernându-le Au rămas oameni în mine au rămas urme de oameni în mine oameni triști, oameni goi imagini și ploi și atâta vor să poată că de-ar putea ce sunt lumină-ar fi și nu pământ
sâmbătă, 31 mai 2025