Eva
sâmbătă, 31 mai 2025
Din mine-ai fost alcătuită, sau mai precis din coasta mea
Tovarășă mi-ai fost sortită în lumea asta-atât de rea;
Îmi știi și bune dar și rele, fără de tine ce-aș mai scrie
Ar spune muzele și ele ca să mă las de poezie.

Tu ești gingașă ca o floare dar ca un spin de trandafir
Dac-ai simți a mea trădare, nu mă salvează sfântul mir
Sau cine știe ce canoane, mătănii și-altele la fel
Însă poți fi ”de milioane” dacă mă simți că-ți sunt fidel.

Iubită, mamă și soție pe toate știi să le-mpletești
De parcă toate numai ție îți este dat să le-mplinești.
Se spune că-ai fi mesagerul păcatului originar
Dară eu văd numai misterul și te iubesc iară și iar.

Ești marea binecuvântare din viața mea pe-acest pământ
Chiar dacă dragoste mă doare o port cu mine în mormânt
Și chiar și-atunci de printre stele voi coborî la tâmpla ta
O, Eva visurilor mele, eu veșnic te voi aștepta!