Fecioară îndoielnică iubirea

Fecioară îndoielnică, iubirea, 
Ce parcă ar mai vrea, sau... parcă nu, 
Mironosiță ce mă poartă cu amăgirea 
Jucându-și tot mereu al ei atu, 

Această îndoielnică fecioară 
Mă face să tresalt când te revăd 
Si-n suflet, pe furiș, ea îmi strecoară, 
Un nu știu ce și în mine e prăpăd. 

Cu aerele ei de domnișoară,  
Felină grațioasă, delicată, 
Mă amăgește, oare, a câta oară,
Când iarăși cad în plasa-i minunată 

Si parcă aș mai vrea să cad odată  
In mrejele distinsei domnișoare, 
Să simt parfumul ei de altădată, 
Chiar de-i făcut din lacrimi reci, amare. 

Azi mă scufund în taina-i fermecată, 
Cu ochii închiși m-arunc în vraja ei, 
Când îi deschid, privirea ta curată 
In suflet imi pătrunde prin ai mei. 

Ești numai tu, acea, de-o viață întreagă, 
Ce mă-nsoțești prin valurile vieții, 
Mereu un salvamar ce-o să mă tragă 
Spre apa liniștită a bătrâneții. 

Căprar Florin