Fericirea ta e și a mea!

Fericirea ta e și a mea!

Am fost sedus din prima clipă,                          
De zâmbetul ce-l porți cu tine,                            
Când te priveam făceam risipă                           
De vise tandre și suspine.                                    

Noi ne iubeam de la distanță,                             
Făceam cu gândul ades pariu                             
Că mâine-n zori vei fi de față                              
Și arunc scrisoarea ce ți-o scriu.                           

S-au scurs de-atunci destule zile,                         
Te zăresc mai rar printre alei,                              
Nici nopțile nu-mi sunt facile                              
Fiindcă nu știu dacă mă vrei.                               

Ieri mi-ai zâmbit, din complezență,                      
Lipsea din ochii tăi candoarea,                            
Deși-i sorbeam n-aveau dorință                          
Și nici albastrul cum e zarea.                                 

În dragoste nu avem mituri,                                 
Și tot mai faci o încercare,                                            
Ne ferim de viața în salturi,                                 
Prezent n-ai, viitor nu are.                                     

Fierb în mine și nu am stare,                                
Mă întreb prea des dacă mă vrea,                       
Dar mi-a răspuns, fără-ntrebare;                          
Fericirea ta e și a mea!                                           

Autor: Gabriel Stănciulescu