Floare a iubirii

Mi-e sufletul golit de a ta lipsă
Şi nu mai pot spera la ce a fost
Floare a iubirii, din cer fiind desprinsă,
Te-ai rătăcit în gânduri fără rost.

Mi-e sufletul o rană care doare
Din amintiri îmi caut un balsam
Şi am găsit un vis, întruchipat de-o floare,
Iubirea unui crez când doi eram.

Şi te presar pe rana fără sânge
Sperând în învieri şi în minuni
De-a nu mai fi subiectul verbului «a plânge»
De-a retrăi frumoşii ani, nebuni.

Dar egoismul meu este demonic
Căci nu realizez că te distrug
Rupându-te de lume, pentru un vis retoric
Te chem pe al iubirii rug.

Brutal realizez eterna vină
De a te rupe din pământul tău
Tu, floare a iubirii, într-un ierbar, străină
Să te alătur cugetului meu.

Mă uit acum la ale vieții pagini
Unde te-am pus prolog la infinit,
Dar te-aș presa în mult prea stranse margini
Spre-un epilog prea sumbru, nedorit.

Tu,  suflet evadat spre fericire,
Eu sper ca într-o zi să te-ntâlnesc
Şi, de vei vrea, îţi fi-voi pământ plin de iubire
Şi sevă îţi voi fi, căci, simplu,… «TE IUBESC».