În Regatul de Nord, revenit din eter, Galopează, în zori, fiul Marelui Ger, Așternând sub copite săgeți ce se-nfig În pământul cuprins de un ropot de frig. Din privirea-nghețată aruncă ninsori Ce transformă în alb tot ce-nseamnă culori, Iar în urmă ridică, în vuiet cumplit, Viscoliri ce-ngrozesc și anunță sfârșit. Și aleargă, aleargă, trecându-și prin zări În copite-nvelite-n ai iernii fiori, Moștenirea de gheață a Marelui Ger În Regatul de Nord, cu o parte din cer. Se oprește curând și scrutează, mirat, O lumină de care credea c-a uitat Și o vede acum licărind ca o stea Rătăcită-n deșertul sticlirii de nea. E mai vechiul dușman, e năvalnicul foc Ce apare prin inimi în ierni cu noroc Alungându-le doruri, tristeți și ninsori, Prin ferestre-ncărcate cu dalbele flori.
sâmbătă, 31 mai 2025