Galbenul de lună Pe băncile din jur, multă zăpadă şi parcă nu e loc mai umed decât albul, şi parcă îi lipseşte tot lunii pline ciobul, precum cuvântul lipsă din şaradă. Potecile sunt reci, alunecânde-n seară... Atunci, să stau mă-ntreb, se poate undeva? Pe margine de pleoapă, în ochiul tău cumva, fără să-ţi fie greu sau prea uşor să-ţi pară? Pe bănci pustii zăpada acoperă o umbră, ce a rămas uitată în asfinţitul vieţii, plătind tăcută parcă, tributul strâns al gheţii, în iarna lungă-a nopţii, ce pare-atât de sumbră. Îţi cer din nou răgaz, pe gene să m-aşez, eu negăsindu-mi loc în alba iarnă, lungă, acolo mă gândesc că nimeni nu m-alungă, când galbenul de lună, tăcută colorez.
sâmbătă, 31 mai 2025