Te privesc în tăcere, cu teamă că ai să mă prinzi vrând să-ţi deschid fereastra sufletului, un suflet pierdut printre iluzii şi gânduri ascunse în bezna unui cuvânt, mi-este sete de tine şi aş vrea să-ţi sorb lacrima uitată între oftat şi inima bântuită de o imposibilă iubire. Un orologiu nevăzut te trezeşte şi atunci fug fără umbră adăpostindu-mă în colţul în care luna nu poposeşte de teama unui descântec, secătuită de dor mă cufund în ţărmul fără nume, încep să fac incantaţii păgâne până ce sufletul ţipă durerea tăinuită a cuvântului nerostit. Mă smulg din braţele eresului fugind spre podul speranţei, din înalt se coboră peste mine o ploaie ce udă suflarea ciuntită şi simt freamăt în lăuntrul meu, Doamne, îmi cresc aripi, am să zbor odată cu cocorii şi împreună cu ei voi găsi cuibul uitat, apoi voi mângâia zvâcnetul primăverii rupând de pe ram frunzele moarte.
sâmbătă, 31 mai 2025