Ziua se-mbracă în rochii de seară Cu trene pictate pe pliuri de nori, Iar soarele trist, în beznă coboară Stingându-şi lumina până spre zori. Eu, omul din valuri, prin negrul târziu Mă caţăr pe noapte la stele s-ajung Îmi trebuie luna şi-un nor străveziu Ca să le împletesc în noi îndelung. Din vară fugiţi în toamnă ajuns-am Şi parcă şi tu ai ploaie pe frunte, Cu luna vom şterge, ceia ce plâns-am, În nor vom alunga zilele crunte. Şi-n timpul cel nou vom bea împreună Din cupe de stele, nectar de amor, Căci timpul în noi, prea mult se adună Şi-n fiece clipă de noi ne e dor. Mă caţăr tăcut iar noaptea oftează Prea multă povară ea duce oricum Şi moarte şi viaţă mai inventează Dar vis de iubire nu poate nicicum. 28.01.2018
sâmbătă, 31 mai 2025