IMPERATIV

Cine n-are tăceri, să-mprumute !
Insomnia e lungă cât o viaţă de om,
Doar beznele lor mai stau să asculte
Rugăciunile sufletului ȋnainte de somn,

Cine n-are iubiri, să le fure !
Pereţii odăii nu atârnă de cer,
Dorul se-ntinde ca un foc ȋn pădure
Şi fuge de golul aninat ȋn cuier,

Cine n-are poveri, să se-ascundă !
Ele vor trece dinspre vânt spre zăpezi,
Ȋncercând, inutil, sub prăpăd, să vă vândă
Sufletul curs ȋn lacrimi de iezi…