din ciclul '' Versuri pentru preafrumoasa Doamna... '' În altarul unei lacrimi Doamne, cât e de frumoasă! Orice Auroră-n zare N-ar putea să strălucească mai gingaşă decât ea, Dar mă doare, off, ce doare, că se pierde-n depărtare Muza ce mi-a dat lumină, nemaivrând să fie a mea. Din altarul unei lacrimi când durerea mă cuprinde Mă cobor cu pas nesigur pe vioară într-un cânt Şi anunţ întreaga frunză, prin poeme si colinde , Că e fata cea mai dulce dintre toate pe pământ. Ea mi-a pus în suflet marea într-o zbatere bizară Cu adâncu-i melancolic unde raza nu s-a dus, Şi mi-a fost o primăvară în altar de floare rară Când parfumuri neîncepute peste ramul meu a pus. Sufletul de zână blondă se roteşte peste stele Ca fuiorul tors de muica pe un fus cu legământ Şi prin gândurile mele, ca un nor de rândunele, Eu o văd cea mai duioasă, între îngeri, pe pământ. Aştrii toţi când se iviră printre nuferii de noapte Si-au fost puşi în rânduială în cerescul creuzet, Chiar pe ea, in mod aparte, au extras-o dintr-o carte Doar să ţină la mânuţă ceasul unui trist poet. Doamne, dacă-ţi stă-n putere, fă o ultimă minune Şi alungă-i gândul negru să nu plece-n lumea sa. Dacă-mi faci aşa-nflorire, fără pic de împotrivire Pentru gestul tău, mărite, îţi plătesc cu viaţa mea! Dacă sigur n-ai putere lumea iarăşi a compune Tu cu aripi de secunde macar depărteaz-o încet… Şi ca ultimă minune, chiar pe mâna ei mă pune Să mă poarte toată viata: ceas cu suflet de poet! 23.07.2015
sâmbătă, 31 mai 2025