Început de toamnă Am ochii sastisiţi de-atâta vină Şi pietre cubice de hău pavează vântul, Nu pot înainta şi nici păşi pământul, Pe panglici lungi, nopţi devorând lumină. Îmi încolţesc în palpitaţii, idiomatic, Din despletiţii pescăruşi de veşnicie Regretele din necuvant şi reverie, Dar e tardiv în augustul deja tomnatic. Se sprijină de balustrada ruginie Corvoadele din nepăsarea depărtării, Cu cine să ciocnesc la malul mării O cupă cu frunziş de nostalgie? Am rătăcirile pictate-n palma vieţii Deşi e doar un început de canonadă Din pomi şi crengi se scutură monadă De frunze arămii, ce îmi zidesc pereţii. O nenăscută toamnă e-n chemări, Dar puntea grea, cu lespezi de răpciune Le plimbă-n sus şi jos, nu vrea s-adune Cuvintele nevindecate de visări. Am adunat atâta vină-n fir de vânt, Dar nici un Eol nu mai vămuieşte veri În toamna începutului cu gust de ieri… Cu cine să mă-mbăt turnând cuvânt? Aş vrea s-aduc, din sâmbure de toamnă La temelia unor amintiri cu briantine, Un apeduct cu ploi în seri caline Într-un septembrie al nostru, dragă Doamnă. Marian Puscasiu Septembrie 2015
vineri, 30 mai 2025