Mi-am pus inima, aşa zgâriată, într-o pungă de plastic, când îngerul îmi tăie calea: “ce crezi că faci?” mă dojeni, părinteşte. - îmi caut un loc în timp, la umbra uitării să-mi cos gânduri pe rană, să vindec tăceri... “ştii tu că asta vrei?” mă încearcă degetul vorbei înaripate. - simt. tot ce ştiu e simţire. încerc să mă vindec, i-am spus, - ca să nu mai irosesc sânge în lacrimi. Mi-a zâmbit îngăduitor. “rostul sângelui e să crească aripi, iar lacrimile să umple versuri. Nu să te vindeci trebuie, ci să-ţi găseşti poezia.”
sâmbătă, 31 mai 2025