Însingurare

Păduri ceţoase-mi cresc mereu în cale
Parcă strângând la veştedul lor sân
Ţărâna-n care timpul mă prăvale
În colţ de văgăună să rămân

Singur cu mine doar... ca o părere
În care mor ştiutele cărări...
Mi-e gândul ostenit, vorba – tăcere,
Şi-mi sunt povara vechii întrebări

Când rătăcesc pe vârfuri lunecoase
În gravă cumpănire... zări de fum
Mă-nvăluie în giulgi, nesăţioase...
Bat marginile şi mă sting precum

Sub rece ploaie vetrele se sting...
Zilele-mi sunt nişte ravene seci,
Barba îmi creşte, tristele mă ning...
Ce nebunie te-a făcut să pleci?

(Din vol.: De la Anna la Caiafa)