Privesc amiaza cuvintelor, curcubeul amețit de așteptare și oceanele stinghere din bobul de rouă nenuntit încă în pâinea mirării mele. Rămân goale în urma noastră peșterile desenate la intersecțiile memoriei și sub zăpada ce ni se dăruiește, colecția mea de cărămizi și pași pierduți rămâne desperecheată și ea În visul verde al ierbii tremură spaimele că iar voi scăpa cerul din mâini și înlăuntrul cărnii mele se scurg toate râurile de lumină pe care le-am păstrat și năvoadele toate au ochiuri tot mai rare. Zidurile cad pe rând decojind clipele, sălbăticia și respirațiile tuturor femeilor adunate în mine . Câte dintre noi s-au întâlnit cu tine câte ți-au recitat din sângele lor Lup singuratic ? 05.noiembrie 2017
miercuri, 16 iulie 2025