La pânza de paiajen dintre spini Cânta ca la o harpă vântul Şi-n ochii mei se aprindeau lumini Când Dumnezeu ne dăltuia Cuvântul. Era ca la-nceput de lume Când dintr-un cerc lumina a ţâşnit Şi nu avem nici frici, nici nume, Doar pe retină cerul răstignit. Trecuse mult de miezul nopţii Şi-am adormit întemniţată-n vis, Să înţeleg unde sunt morţii, Căci mă simţeam ca un proscris... Păreai un negustor de rime Venit de unde îngerii nu dorm, Să mă privești tăcut, dar cu asprime Ca-n pasăre, de pot, să mă transform. Trăiam o taină ne'nteleasă, Strângeam tăciuni din poala lunii Şi-n versul tău eram mireasă, La nunta morţii cu străbunii.
sâmbătă, 31 mai 2025