Cenuşiul printre pleoapele de vise pline Este coborât de nori ce s-au pus cortine. În noiembrie, trezită parcă prea devreme, Greu accept de dimineaţă o astfel de vreme! Primii fulgi de nea cernuți se vântură prin toamnă, Urcă şi coboară grav, pe soare îl condamnă... Vijelia fără sens ori direcţie-n văzduh Necăjeşte marii fulgi printre frunzele reci...uh! Aruncaţi din stânga-n dreapta, sus sau jos, în horă, Joacă fulgii cum le cântă vântu-n bătătură... Amețiți de suflul rece visează la iarnă, Fulgii grei ca fluturi zboară peste neagra ţarnă! Suflă vântul nemilos prin toamna cea confuză, Muşcă din copaci şi scuipă frunză după frunză... Timpul trece zgribulit în haina dimineţii, Sufletul plânge în vers pe umărul tristeţii! Deodată mă cuprinde, într-o-mbrăţişare, Fulgul cel mai înţelept, vântu-n disperare Se retage către munţi şi rămâne-n urmă scrum Din tristeţea ce-am simţit...totu-i alb pe-al iernii drum! Dansul fulgilor de nea mă înveseleşte Şi un dor de sărbători în mine se trezeşte. Alb în cer, alb pe pământ, mă înalţ cu fulgii-n zbor, Sufletul e alb şi el făcând parte din decor!
sâmbătă, 31 mai 2025