Noaptea în marea ei tergiversare n-a reuşit să negocieze migrarea lunii către altă planetă cum ar fi vrut luceafărul. Întunericul ei a devenit maliţios şi s-a şters pe frunte cu câteva stele, urmează să se crape de ziuă şi să se retragă ruşinat. În orele ei de somn declarat se-ntâmplă să fim împreună între pereţii aceluiaşi gând şi nu ne vedem în oglindă, În noi clipele se descompun, trec mai repede decât dorim. Abia dimineaţa văd în somnul ei îngerul culcat pe pajiştea verde care nu mă iartă şi-n vise colorate absoarbe lumina albă sub piele. Cuvintele mele îmbătrânesc nevorbite, alunecă şoptite peste trupul ei ca o boare de primăvară caldă dintr-o singurătate uitată departe.
sâmbătă, 31 mai 2025