ÎNTREBĂRI

ÎNTREBĂRI

Aş vrea să cânt la pian dar e-n zadar
Căci n-am nici pian şi nici nu ştiu să cânt.
De-atâtea lucruri cred că n-am habar
Şi mult mai tragic e că eu nu sunt

Decât o umbră dintr-o piesă tristă
În care rolul meu a fost greşit.
Pot strânge ce-a fost bun într-o batistă.
Cu rău necontenit te-am pârjolit!

De ce respir şi cât o s-o mai fac?
Sunt întrebări lipsite de răspuns.
De ce eu însumi nu-mi mai sunt pe plac?
Unde-am plecat şi unde am ajuns?

Cum am putut să trec prin fericire
Cu cisme încărcate de noroi?
De ce-am distrus povestea de iubire
În care tu şi eu eram eroi?

Am risipit din timpul tău dulceaţa
Şi pe iubirea ta te-am răstignit.
Mă gârbovesc când simt că dimineaţa
Nu e privirea ta ce-am întâlnit

Când m-am întors din somnul zbuciumat.
Ci perna ce-ţi mai poartă încă semnul.
Sunt un satrap la viaţă condamnat
Pentru că nu ţi-am ascultat îndemnul.

M-am rispit deşi n-am altă viaţă.
Te-am risipit şi n-am cum să plătesc.
M-am rătăcit şi nu mai ies din ceaţă.
Ce pot să fac decât să te iubesc?

Striveşte-mă. N-am să mai scot un sunet.
Loveşte-mă cu vorba şi cu palma.
Pedeapsa ta e ca un dulce tunet.
M-ai înrobit cu amintiri de-a valma.

Sperând c-ai să mă ierţi, poate greşesc
Şi chiar luptând cu morile de vânt,
N-am să abdic pentru că eu iubesc
Şi trupul tău şi fiece cuvânt

Ce minţea ta îl scoate la iveală.
Răneşte-mă dacă te simţi mai bine
Dar n-am să dau la nimeni socoteală
Pentru că te-am ascuns adânc în mine.

Eşti încrustată-n orice moleculă
Din inima-mi ce pentru tine bate.
Când m-ai iubit n-ai fost deloc credulă.
În fiinţa mea din tine îmi sunt toate.

Şi gând şi ochi şi coate şi genunchi,
Şi buze arse şi-amintiri şi vise.
Durerea ta mă doare din rărunchi.
În tine nasc poemele nescrise.

Tu m-ai clădit. Dărâmă-mă de vrei.
Tu mi-ai dat chip. Mă toarna-n vitriol.
Dacă-ai să pleci şi nu vrei să mă iei
Nu-ţi face griji. Atunci voi fi un gol.

Un gol e doar nimic, fără dureri.
Şi amintirea mea va fi tăcută.
Nu poţi să suferi când eşti nicăieri.
Iubirea mea te va-nsoti! Dar mută!

În Caraibe sau în alte zări
Trăieşte viaţa care ţi-a rămas.
Schimbă macazul şi-am să plec spre gări
În care gol voi fi şi fără glas.

Şi când va fi ca Dumnezeu să ceară
Să schimb această lume pe nimic,
Să nu te superi, căci în orice seară
Am vrut să nemurim câte un pic

Dar te-am făcut să fugi şi mi-e ruşine.
În ce e rău, nimic nu-i omenesc.
M-am rătăcit şi toamna vieţii vine.
Iubita mea, amarnic te iubesc!