Iubire Scumpă!... Iubire scumpă...şi duioasă Ce ai venit, din cerul sfânt, Ţi-ai părăsit măreaţa casă Cu cel umil să stai la masă, Pentr-o colibă din pământ. Ai coborât din slăvi senine Din alte zări şi-ai acceptat, De-a deveni la fel ca mine În lumea aceasta de ruine, Şi trup firesc şi fire-ai luat. Ţi-ai arătat marea-ndurare Care venea din legământul, De a uni prin jertfa-Ţi mare Cu preţul vieţii prin cedare Şi cerul iarăşi cu pământul. Când toate ca de la-nceput Vor fi restaurate în veci iar, Te va-ntreba: ,, Ce ai făcut, În lumea care nu Te-a vrut, De-ai fost strivită, la Calvar? De unde-Ţi vin rănile crude Pe care-acum le ai la mâini?’’ Şi glăsuind, le vei răspunde Pe ale cerului, fluide unde: ,, De la cei, ce dat-am pâini!" ,, În casa celor ce-Mi ziceau Că-Mi sunt poporul favorit, Mărturisind, că Mă iubeau... Dar pân-la moarte mă urau, La Golgota, Eu le-am primit!’’ Aşa călcata-I peste moarte Şi blestematul ei mormânt, Ca s-avem şi drept şi parte Cum scrie la Sfânta Carte - De-a moşteni noul pământ! Flavius Laurian Duverna