Ți-ai asumat vreodată, rănile făcute? Ai stat gândind, că, te numești durere? Sub talpa ta o inimă mai piere Zdrobită sângeriu, ca atâtea alte sute Ai cunoscut în sinea ta regretul? Plângând de neputința ta, de a fi om Privește-adânc în ochii mei, un pom Ucis de tine, chiar de la rădăcină Cunosc, ești incapabilă de multe Dar mai ales, de-a spune că iubești Ți-s inutile sentimentele și mute Te refugiezi în lașitate și povești Ucizi, distrugi și sfâsii, numai pentru tine Ca un cleptoman, scăpat de sub control Eu astăzi plec, căci, mâine e-n ruine Cât mai departe, poate chiar la pol Mă vei uita, vei spune că-s himeră Că nu am fost, c-am fost doar o părere Astăzi, o-ntreagă lume piere Ca alta să se nască din cenușă Pășesc tăcut, purtând tristețe-n zâmbet Iar pasul meu nu are șovăire Îi totul mort, îi gri fără sclipire Doar corbii mă petrec cu al lor cântec.
sâmbătă, 31 mai 2025