Stă o pară agățată chiar în vârful părului și gândește că-i mai mare, la dulceață, mărului. Ba...., mai mult, găsește timpul să se laude nițel că a ei colaratură este muză la penel. ”Pe când mărul-i slab la formă și nimeni n-a izbutit să îl prindă în tablouri într-un mod mai iscusit” Așa că, măreața pară decretează la final: ”Eu sunt fructul cel mai dulce c-un parfum fără egal!” ”Cine-n viață îndrăznește să declare răspicat că a mărului textură e un dulce minunat, Îl provoc să mă privească cum tot curg către pământ, cum a trupului putere o tot legăn cu avânt. Să privească a mea codiță cum subțire și firavă mă ascultă întru totul, chiar de o tratez ca sclavă. Îi ordon să mă iubească, să-mi susțină greutatea Că de nu..., i-arat eu cine-s și ce-nsemnă vanitatea! Iară celui ce gândește că a mărului magie coborâtă e din ceruri și a bibliei regie, Îi spun clar, cu fermitate, să privească-n mod profund la ce frumusețe vede-n mărul roșu și rotund? Că e ars de prea mult soare și poate nițel brăzdat și că cercul ce-l cuprinde e un pic neregulat, Că lumina îl iubește doar așa, de ajutor, și cu raza-i călduroasă îl roșește binișor. Dară eu, ca zeitate, nu voi cere peste zi ale razelor căldură cu dor a mă încălzi” Pe când para se fălește cu a ei colaratura, vine vântul cel năprasnic și dințos la mușcătură Iară para prea ”umflată” se cutremură un pic și căzu-n pământul reavăn precum cade un popic. Iara mărul, de alături, fiind slab la îngâmfare, prins rămase de copacul ce gusta al toamnei soare. Și atunci, când fu culesul roadelor de pe copac el se oferi să fie fructul ce-a rămas pe plac la copii, la oameni simpli, la bătrâni fără-ajutor si le-a oferit dulceața ce-a crescut-o cu mult dor. Așa noi, ca oameni simpli, nu e bine să privim cât de slab e cel de-alături și nicicând să îl lovim cu cuvinte și cu vorbe aruncate cu blestem.... Să privim întâi înăuntru, să vedem cine suntem, Să-nțelegem fiecare că avem cu toți un rost și sub Soarele din ceruri avem toți un adăpost.
sâmbătă, 31 mai 2025