Când luna poleia pădurea Tivindu-i haina cu fire de argint Când stelele formau oștirea Și mă-amețeau, ca un absint Când îmi țineai capul în poală Și-apoi le număram, cu drag Cerul îmi părea o petală Căzută între crengi de fag. Era petala din laleaua neagră, Tu erai prințul meu viteaz... Azi, mă gândesc la tine-n taină Și îmi curg lacrimi pe obraz.
sâmbătă, 31 mai 2025