Prostuța mediocritate Se tot pretinde ca măreață Amestecându-se în toate Ca târgoveața de la piață. În aiurelile de modă Își schimbă părul și-apucarea Privind în juru-i ca un vodă Când nu i-a mai ticnit mâncarea. Înțelepciunea sa cârpită Din zdrențele multicolore Spre veșnicie e grăbită Cu scunde glorii doar de ore. Tot căutând cuiva să placă Ea prețuiește mărunțișul, Cu vorbe-n bale se apleacă Ca să dărâme curmezișul. C-obrazul vag în fericire Jucată de-o strâmbată mască Nu știu ce spune de iubire Și prin cuvinte iar mai cască. Simțindu-se pe loc stăpână: (Obrăznicia bate asul!) Ea nu se vede că-i cadână Bătrână de-și târăște pasul. N-o scapă hainele moderne Și fraze știrbe, motolite Căci vremea peste ea așterne Uitarea-n file-ngălbenite. Dar când o văd vârâtă-n vorbă Cu-apucătura ei scârboasă, Fugind de sufletu-i de torbă Descopăr viața că-i frumoasă. Doar mai departe de la baba În boarfe-n țurțuri și în mini - Să nu m-atingă ea cu laba Și cu versificări meschine. Așa că vezi, frate Vasile, Găsii folos de-a ei prostie: Nu m-amăgesc versuri debile Precum că ele-s Poezie! Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025