Când soarele dispare din pustiul înecat al fiinţei ce stă dreaptă Atunci inima este plină de surâs ameţitor în timpul dus departe Iarna vine şi îngheaţă tot în calea elixirului vieţii Bruma cade neîncetat în izbânda celor ce stau în întuneric. Suflul nectarului dulce al golului sufletesc retrăieşte clipă de foc În final de despărţire cântă fericită scăpată de griji. Şi ascuţind cuţitul cu tăişul în jos scurmă în carne de umbră speranţă Înfăptuind atunci apare soarele ce-şi strâmbă enigmatic razele de speranţă purpurie.
sâmbătă, 31 mai 2025