Ce bine e că Luna nu-şi arată Nicicând privirii noastre muritoare, Vreodată partea ei cea-ntunecată, Ci veşnic în lumină ne apare! Căci dac-ar fi aşa, n-ar fi în noapte Un far de veghe-n a’ visării valuri, N-ar fi vreo licărire peste ape, Ci întuneric ar domni pe maluri Atunci când se sărută-ndrăgostiţii Şi-aşa orbiţi de prea multă iubire, Uitând de lume şi de-a’ ei ambiţii, Gândind că viaţa toată-i fericire… Şi dac-ar fi aşa, Calea Lactee N-ar fi inel cu piatră preţioasă; Poeţii n-ar avea acea scânteie Ce face poezia luminoasă… Ce bine e că ne priveşte Luna, A Soarelui noptatică oglindă - De Dumnezeu parc-ar vorbi întruna, Ca o eternă, molcomă colindă… Parcă ne-ar spune că la fel cum Tatăl Prin Fiul S-a lăsat de noi văzut, Şi Soarele prin Lună se arată Când întunericul s-a aşternut…
sâmbătă, 31 mai 2025