A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată Sus, în slăvile cerești, O ființă minunată. Între stele ea trăia, Prietenă fiindu-i Luna ... Cu-ele nu se prea-nțelegea Deși-ncerca întruna. Până-ntr-o zi, când dintr-o dată, Ceva ciudat s-a întâmplat, Ea s-a transformat în fată Și-o stea a luat chip de băiat. Cei doi au făcut cunoștință, Apoi au tot povestit ... Iar după-un timp, în consecință, Pesemne s-au îndrăgostit. Ei păreau un cuplu normal, Chiar perfect și fericit, Dar dintr-un lucru banal ... Ce să vezi?! S-au despărțit! Atunci stelele s-au sfătuit Și, încercând să îi împace, Un plan au înfăptuit : Cine, ce și cum vor face ... Și, ajungând la un acord, Iată că într-o bună zi O stea având chipul de Lord La cei doi despărțiți sosi. Și, cu discursul pregătit, Rosti prin vorbe line : " - Dar voi de ce v-ați despărțit?! Vă stătea atât de bine ... - El -- frumos, înalt, fără defect -- Tu -- gingașă și pură -- Întruchipați cuplul perfect, Stârnind multora ură ..." Cei doi spuseseră, oftând De parcă nici nu erau ei -- El trist și ea mereu plângând -- : " - Ne-am despărțit ... din cauza ei!" Nedumerită, Steaua-Lord Întrebă, din nou, din vina cui Iar cei doi, în deplin acord, Răspund : " - A Zânei Cerului! ..." " - Păi cum, Luna nu ți-e amică?! Mereu tu lângă ea stăteai ... Doar ți-e prietenă de mică Și despre-orice cu ea vorbeai!" " - Așa este, dar de când În fată eu m-am transformat O văd întruna plângând Când mă vede cu-acest băiat!" " - Păi poate e nefericită Și vrea să vă căsătoriți, Să fie martoră la nuntă ... Nu să vă vadă despărțiți!" Auzind astea, ei porniră Către trista zână Lună Și-ndată ce o găsiră O-ntrebară împreună : " - De ce plângi? De ce ești tristă? De ce nu ne mai vorbești? Vrei ca noi doi să facem nuntă? Sau ce anume voiești?!" După-o lungă așteptare, În sfârșit ea le răspunde : " - Sincer, doresc cu ardoare Să nu vă mai văd niciunde! - Voi mi-ați încălcat dorința Și chip de oameni ați luat, Așa că vă dau sentința : Să nu vă mai văd niciodat'!" Cei doi, vizibil afectați, Pleacă în lumea largă, Pretinzând că sunt doar frați ... Oricine îi intreabă! Dar într-o zi nu mai rezistă Și-n cele din urmă se-mpacă ... Surprinzător, nu mai e tristă, Ba totul se îndreaptă, parcă! Ei fac o nuntă vestită În toate cele patru zări : El fericit, ea fericită -- Nu le mai pasă de urmări ... Și veselia e deplină, Căci la-a lor nuntă apare Cine credeți?! Mândra Lună, Care le cere iertare. Stelele, prin strălucire, "Luminează" atmosfera, Iar cu a Lunii venire Parcă s-a schimbat și Era ... S-au simțit cu toții bine -- Mâncând, bând, cântand, dansând -- Iar fericirea și-acum ține Pe acel ceresc tărâm. Morala e următoarea : Iubirea mereu învinge -- Nu contează-mprejurarea -- Ea până și apa-o "stinge"! AVRIG, 30.12.2015
sâmbătă, 31 mai 2025