Iubito, ăst drum, l-om lua și noi, cu mâinile în buzunare, ca toți prin zdrențuitul roi, urcând stele căzătoare. Cum unul după altul, le-om călca, Făclia noastră, lăsa-om să se gate. Pe-acel pat îngust, cu margini late, Din care gând lipsim, îl vom culca. Și de-atunci, strigați pe nume, Transparenți și scurți prin lume, Săraci `om fi, târzii cât osteniți, Să ne mai ivim și goi și dăruiți. Vom împărţi aceeaşi casă, Și singuri îi vom trece pragul. Un scaun fi-va dar la masă, Și un cânt, gonindu-și dragul. Căci imitând nimicul vieții, Să fim cum sloiurile gheții, Frângând și creanga joasă, De-a fi și putredă și roasă.
sâmbătă, 31 mai 2025