Mi-ai legat mâinile
sâmbătă, 31 mai 2025
îți dai seama 
ce ușurat mă simt 

m-am ascuns cât am putut 

nu am să-ți ascult 
poezia lingurilor 
în farfuria goală 

nu o să înghit de bună voie 
trebuie să mă forțezi 
să mănânc tot 

ai să mă dai afară din mine 
astăzi 
când urăsc soarele 
mă voi învârti în jurul meu 
ca un titirez albinos 
iar tu... 
vei redecora totul în interior