Simțeai mirajul verii cum se-ntinde în visul ce te-ndeamnă uneori să-ncerci, de prin tristeți, a te desprinde și-a căuta miresmele de flori. Cu pași timizi, pe urme-aproape șterse, te-ai îndreptat spre clipe din trecut ce încercau, din cupa lor, să verse fiori de timp rămas nestrăbătut. Când ai ajuns, din flori demult culese, ai încercat buchete vii să-ți faci, imaginându-ți clipele alese un elixir din vechiul câmp de maci. În timpul fără pași … pustietate! Se destrămau secundele de ieri în clipe de prin visuri, licitate la prețuri invadate de tăceri. Trecând, acum, prin lanurile verii, încerci să ieși din visul care fu doar vis ce apăru-n sfârșitul serii … sau zilei ce trecu … ori, poate, nu.
sâmbătă, 31 mai 2025