Moarte, tu n-ai nicio vină găsit-ai un suflet vacant, candid rezervor de lumină pe care l-ai luat " en passant". În drumul spre-a ta nemurire înșiri panoplii de trecut să prindă tot omul de știre că ești un război nevăzut. Puterea îți este o teamă ce omul o are-n simțiri că veșnica dare de seamă îi fi-va calvar în trăiri. Pe drumul cernut de-a ta vrajă o sete te prinde ciudat. Distrugi a destinului cajă să bei un trecut nepătat. Sa-mi bei, de voiești, tot trecutul paharnic îți sunt, negreșit. Nevoia să simt nevăzutul mă-ndeamnă s-accept un sfârșit. N-oi duce o luptă cu tine păstrând al meu trup prea bolnav, ce astăzi nu poate susține al gândului falnic năstav. Vei prinde în mrejele tale bordeiul clădit de-al meu trup, Dar nu-ți ridica osanale că boala îți fi-va otcup. Vei lua doar puteri pe sfârșite, un ultim și tainic oftat, Dar, colo-n final, vei admite că tot ce-am creat ți-a scăpat. Nu-i moartea suprema satară ce omul o-nfruntă în bloc, Iar gîndul și mintea sprințară la trup nu se prind în breloc. Zidite rămân în cuvinte, în tot ce-i clădit spre etern, cetăți de aduceri aminte la tot ce am fost și suntem. Îți dau, Moarte, astăzi, doar trupul drept bir pentru tot ce-am creat. Te-ntâmpin cu-al gândului scrupul că tot ce-am dorit am aflat. Sunt gata să-nchin azi paharul cucutei să-i dau șezământ, Dar tu vei simți crud amnarul ce dăinuie peste mormânt. În frig ți-ai găsit întrupare și trupu-mi cedează pe veci, dar nu vei putea cu-a ta stare să strigi către viață: ”HARECI!”
sâmbătă, 31 mai 2025