De-ntâi Decembrie istoria ne doare, Dar cine oare stă s-o mai asculte Cand dispărute-n veci sunt vechile hotare, Iar țara-i pradă forțelor oculte?! Țărâna dacilor tresaltă pe ogoare Și codru-și plânge zările cărunte Că mulți au fost și sunt cu mâna pe topoare, Iar pâinea n-are cine s-o frământe! Ai noștri fii s-au dus spre alte țări cu soare Lăsând în urmă dorul de părinte, Dar se întorc la zi de mare sărbătoare Să-și vadă rădăcinile preasfinte. De-ntâi Decembrie istoria ne doare Și-ades ne adunăm pe la morminte, Pentru că unii, de prea multă așteptare S-au petrecut demult la cele sfinte. Ce pacoste a fost și care ursitoare Au vrut și vor de tot a ne dezminte, Iar tu popor ce vii din neamuri milenare Cât vei răbda pe cei fără sorginte?! Trezește-te acum și-n sunet de fanfare La toți tu să le spui să ia aminte: Că de la daci am moștenit o țară mare Și e sfințită cu-a lor oseminte! Îți cheamă azi copiii răspândiți în zare Prin necuprinsul altor continente Și amintește celor de la guvernare C-am stat destul în lațuri decadente!
sâmbătă, 31 mai 2025