Tablou pictat din rime; Un vagabond le-a furat iar versul s-a albit. Nici măsura nu coincide căci avea doi pantofi diferiți: unul mai negru si altul de ieri; Căuta ceva în gunoaie; n-a găsit decât amintiri și risipă care nu țineau de foame; amintirile altcuiva nu pot să doară; Tablou pictat din amintirile altcuiva; un vagabond le-a adunat dintr-un tomberon; amintirile pictate încep să doară atunci când le auzi ecoul în zgomot ,pe peron, de tren subteran de abia plecat; Catharsis în cotidian sau în gunoaie , un vagabond căutând ceva să-i suplinească nevoia de a înțelege; amintiri nu mai are, le-a pierdut odată cu casa; E târziu , sunet de camion pe asfalt ce se îndepărtează și odată cu el și ultima amintire cu tine. E un pic de ploaie , improvizată viață, inima-carton, desenează în palme de frig, prin ceață vede drame ce n-au avut loc: el șofer la volan, omor din culpă , copil-pieton; în palme , de frig , două lacrimi se-adună ca monument; iar statistic oare câți artiști își plâng în noapte drame imaginate de parcă destinul lor n-ar fi tragic deja? sau lege de empatie al unui tragism anonim pe care-l uită, dar din același timp cu secvența de ploaie, același minut cu camionul din zare, aceleași secunde cu palmele ude : un șofer pe o trecere , din culpă , altundeva; Tablou pictat, din gunoaie adunate , de-un vagabond, ce-i suplinesc nevoia de foame și-l îmbracă ca să uite de frig; A găsit doi pantofi la fel unul de mâine și altul de ieri ; A pus și rima la loc, vagabond fără noroc, a căutat răspunsuri de mic ca-n fine să nu-nțeleagă nimic!
sâmbătă, 31 mai 2025