Era atâta liniște în univers că stele se-auzeau căzând, ca o cadență frustă a cailor zăpezii pe tâmplele-mi zvâcninde. Ninsori uraniene se așterneau pe umeri crescându-mi aripi albe în noaptea boreală... Să prind o stea în palmă, mă tot rugam în minte privind imensitatea, iar Gânditorul timp încremeni preț de-o sclipire anii-lumină sub felinare mute. Ningea imponderabil...
sâmbătă, 31 mai 2025